Verde Magnesium, un hub european în inima României
vezi articolul
6 noiembrie 2022
Autoritățile vor să creeze un mijloc de creștere a competitivității României și Uniunii Europene prin protejarea companiilor în fața deficitului de resurse și a prețurilor instabile – a declarat ministrul Mediul, Apelor și Pădurilor Tánczos Barna, în conferința digitală “Creator implicat – experiențe practice și viitorul economiei circulare”, organizată cu ocazia lansării campaniei „Metal pentru Viitor”.
Economia circulară este un obiectiv național si european, iar implementarea modelului economiei circulare poate aduce parteneriate de business favorabile in industrie, dar si crearea de locuri de munca.
În deschiderea conferinței de lansare a campaniei “Metal pentru Viitor”, domnul ministru Tánczos Barna, a subliniat nevoia de a crea oportunități pentru companii, dar și pentru cetățeni și a salutat startul campaniei noastre.
Guvernul a adoptat, în septembrie 2022, Strategia Națională privind Economia Circulară care stabilește ceea ce ministrul a definit drept „calea de urmat prin definirea viziunii României de a crea o rută stabilă pentru prosperitatea întregii societăți printr-o creștere economică care să asigure un mediu durabil pentru generațiile viitoare”.
Un alt element subliniat de ministru este importanța educării în domeniul sustenabilității și al dezvoltării durabile, în prezent existând confuzii în rândul românilor în ceea ce privește reciclarea și colectarea separată: “Există din ce în ce mai multe companii care încearcă să facă reciclare ca business și până acum nu au avut parte de programe dedicate de sprijin. Există un program nou, cu 200 de milioane de euro buget, lansat în această perioadă. Nevoia reală, de a exista in privința industriilor, ghiduri de bune practici pentru a reduce impactul în fiecare ramură, fiind o prioritate clară, in urma unei analize.”
A fost anunțată si lansarea unei campanii naționale a Ministerului Mediului, campanie de conștientizare a importanței reciclării și colectării separate, cetățeanul avand un rol important în aceste procese.
Participarea ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, în cadrul primului eveniment marca “Metal pentru Viitor” a clarificat numeroase aspecte sociale și industriale de viitor și a întărit ideea ca “Metal pentru Viitor” reprezintă o inițiativă coerentă și susținută la toate nivelele.