Transformă-te
din utilizator în creator!
Metal pentru Viitor pornește de la ideea că ne propunem ca dezvoltarea industrială să continue în armonie cu mediul inconjurător. Viziunea noastră este să implementăm politici, concepte și sisteme de organizare a activității care să ne permită creșterea productivității și a profitabilității, fiind în același timp mai prietenoși cu mediul natural.
Conștientizare
Metal pentru Viitor este o campanie inițiată de As Metal cu scopul de a conștientiza companiile despre importanța reciclării și integrării activității în sistemul economiei circulare.
Educare
Metal pentru Viitor este o campanie de educare, în vederea adoptării unui nou proces de gândire orientat către reciclare, reducând astfel consumul de resurse naturale.
Call-to-action
Metal pentru Viitor este un call-to-action, o invitație la abordarea de politici sustenabile, adresată tuturor jucătorilor din industrie.
Oportunități
Metal pentru Viitor oferă companiilor posibilitatea de a crește profitabilitatea, prezența și reputația brandului prin implementarea de noi abordări și prin expunerea către partenerii de afaceri, dar și către publicul larg, a proiectelor realizate sau demarate în domeniul sustenabilitații.
Metal pentru Viitor se adresează în special companiilor și urmărește să deschidă noi oportunități pentru un viitor sustenabil, un viitor în care companiile reușesc să protejeze planeta și resursele acesteia.
De ce companiile trebuie să se concentreze pe sustenabilitate?
De ce au o responsabilitate în acest sens?
Având în vedere că resursele planetei sunt consumate în prezent într-un ritm mai alert decât se pot regenera și având în vedere că ne dorim ca dezvoltarea industrială să continue în armonie cu mediul înconjurător, trebuie să găsim soluții pentru a reduce consumul de resurse naturale și pentru a reduce emisiile de carbon.
Sustenabilitatea este procesul prin care se pot satisface nevoile persoanelor care trăiesc în prezent, fără a afecta resursele generațiilor viitoare. Sustenabilitatea este un ideal, iar atingerea lui nu poate fi îndeplinită decât printr-un concept de dezvoltare durabilă, alcătuit din trei piloni: economic, de mediu și social.
Concret, în ceea ce privește companiile și zona industrială, sustenabilitatea este o soluție pentru ca orice întreprindere să adopte decizii cât mai prietenoase cu mediul și care nu au un impact negativ asupra acestuia și asupra resurselor naturale. În prezent sunt în derulare tot felul de programe care să ajute companiile, astfel încât acestea să implementeze tehnologii și moduri de producție sustenabile și în același timp să crească și profitul.
Foarte important este să adopte obiective de dezvoltare durabilă, cum ar fi:
- surse de energie regenerabilă
- utilizarea de materiale reutilizabile sau biodegradabile
- reciclarea
Reciclarea este un element important în vederea sustenabilității, iar în cazul metalelor, reciclarea salvează multe resurse naturale.
Producții video explicative
Urmărește mini-seria de producții video pentru explicarea noțiunilor de bază referitoare la sustenabilitate, reciclare, economie circulară. Ai la dispoziție 8 episoade pentru a te informa referitor la conceptele care stau la baza dezvoltării durabile, pentru o dezvoltare a companiilor și activității acestora în armonie cu mediul înconjurător.
Vei putea înțelege mai clar impactul pe care îl are înscrierea în modelul economiei circulare asupra mediului de business și inclusiv asupra oamenilor și a unui stil de viață sănătos.